Mă tem că sunt o mamă rea
Lucrez și cu părinții copiilor care vin la cursurile mele și una dintre cele mai dese replici pe care o aud, în special de la mame, este aceasta: „mă tem că sunt o mamă rea”. Acest gând apare în două extreme, când „mă tem că sunt o mamă rea dacă nu îi dau ce dorește și atunci îi dau tot” și „mă tem că sunt o mamă rea pentru că îl refuz”.
Când crede o mamă că este o mamă rea:
- când copilul nu ascultă
- când țipă cu toții sau pe rând
- când copilul îl preferă pe tati sau îi preferă pe bunici
- când copilul îi spune „ești o mamă rea, te urăsc”
- când face un lucru care nu este dedicat copilului
- când este epuizată
- când relația nu merge perfect, așa cum și-ar fi imaginat că va fi
Deși o mamă capătă acest statut odată cu venirea copilului pe lume sau în familie, rolul ei de mamă crește odată cu vârsta copilului, însă acest lucru nu pare să fie unul bine înțeles. Deseori mamele au așteptarea de neatins de la ele să fie mame perfecte încă din prima zi. Ca și cum ar exista un manual clar de instrucțiuni gata de urmat, iar ele nu trebuie decât să facă acest lucru.
Dragă mămică,
A fi o mamă bună nu înseamnă să fii un robot care le face pe toate perfect. A fi o mamă bună înseamnă să crești un om și să îi arăți ce înseamnă să fii om, cu nevoile și dorințele omului, dar și cu limitele lui. În primii ani de viață copiii depind complet de părinți pentru a putea supraviețui, însă pe măsură ce cresc ei au nevoie să învețe și delimitarea, empatia, înțelegerea față de ce poate și ce nu poate celălalt să facă într-un anumit moment.
Apoi, o mamă nu este atotputernică. Deși este reponsabilitatea ei să crească acel copil adus pe lume sau încredințat ei, nu înseamnă că trebuie să știe să facă tot ce are nevoie copilul de una singură. Când îi este rău, poți apela la medic. Când ești copleșită și ai nevoie de o oră de odihnă, poți apela la tatăl copilului (dacă este disponibil și prezent) sau la un alt membru al familiei, un prieten etc. Poți face un curs de parenting, poți merge la terapie pentru a învăța, la rândul tău, cum să gestionezi acest nou statut care a apărut în viața ta.
Un lucru important de menționat este că venirea unui copil pe lume sau în familie îți poate reflecta părți din copilăria ta care nu au fost complet integrate sau vindecate, chiar proporționale cu vârsta copilului. La cei 3 ani ai copilului tău îți poți aminti cum erai tu la 3 ani, sau te poți simți, inexplicabil, ca atunci. Poți începe deodată să te simți copleșită sau ca și cum ai mai vrea să copilărești. Poți începe să te simți furioasă sau invidioasă pentru cele bune pe care tu nu ai avut șansa să le trăiești. Nu este vina ta, a copilului, a soțului, a părinților tăi, este o realitate care te cheamă să o accepți, să o trăiești până la capăt și să o eliberezi.
Competiția este o altă problemă cu care te poți confrunta. Dacă tatăl sau bunicii petrec doar o oră pe zi cu cel mic, timp în care îi fac toate mofturile, este firesc să îi prefere pe ei, decât pe tine, cea care îl și refuzi, cea care îl și responsabilizezi, cea care îl și cerți, pentru că petreci mai mult timp cu el și te implici mai mult. Nu pe tine te respinge copilul, când nu te preferă pe tine, ci refuză responsabilitatea creșterii, a sarcinilor inerente pe care cu toții le facem pe măsură ce creștem. În loc să simți competiție sau inutilitate în fața respingerii, caută să faci echipă cu acești oameni care îți pot completa rolul, așa încât să ai și tu odihnă.
O mamă bună, dacă vrei, este o mamă care reușește să vadă dincolo de toate aceste butoane emoționale și să ghideze cu înțelepciune prin acest proces al creșterii atât copilul, cât și propriul copil interior. Și care adesea are nevoie, la rândul ei, de un ghid, fie că este un terapeut, un coach, un trainer, un mentor etc.
Nu te face o mamă bună nici dacă îi faci mereu pe plac copilului, în detrimentul maturizării lui, nici dacă ești dură și aspră cu el, ca să se învețe minte de mic, nici dacă te ascultă la perfecție de teamă sau ca să deții controlul situației. Nu te face o mamă bună nici așteptarea ta sau a copilului sau a soțului de a fi perfectă.
Te face o mamă bună conștiința ta, prezența ta delimitată de tantrumuri, oglindiri, prezența ta ca om care își asumă ce știe și ce poate face acum, care cere ajutor la rândul său și care poate recunoaște față de copil când a putut să facă mai bine și când nu. Te face o mamă bună să poți să vezi persoana dincolo de comportamentul ei de moment și să o ghidezi să își atingă potențialul, pe măsură ce lucrezi și tu la atingerea potențialului tău. Suntem în creștere cu toții, copii sau adulți, cu fiecare rol nou pe care ni-l asumăm, cu fiecare experiență prin care trecem, suntem în creștere. Iar conectarea autentică dintre tine și copilul tău, fiecare cu nivelul său de creștere, poate să facă mult mai bine decât iluzia că ar trebui să fiți și să faceți altfel.
Fii blândă cu tine și răbdătoare cu procesul tău de creștere, ca mamă, și cu procesul de creștere al copilului tău care va ajunge la rândul său, într-o zi, adult.