„Mami / tati, mă plictisesc” – ce îi răspunzi?

Întâlnesc des copii care îmi spun că se plictisesc acasă sau la școală. Că nu au ce să facă sau că sunt mereu aceleași chestii de făcut. Și mai întâlnesc și copii care se plictisesc după două secunde de joc și vor alt joc și alt joc și nimic nu îi mulțumește. Ce îi spui copilului tău în astfel de situații?

Ca să dăm deoparte reacțiile impulsive de genul „nu mă mai bate la cap și găsește-ți ceva de făcut” sau extrema cealaltă „da, mami, îți dau alt joc și alt joc, orice vrei tu”, să încercăm să răspundem la întrebarea: care este nevoia copilului în acest moment?

Noi spunem că are nevoie de atenție, însă pe măsură ce îi oferim atenție, lucrurile tot nu se rezolvă sau vrea și mai multă. „Mă joc cu el câte două ore și tot nu e suficient, tot mai vrea”, aud adesea. Dar din ce stare facem ceea ce facem, suntem complet prezenți, ne bucurăm?

Ca și adulții care sunt deconectați de la ei și de la cei din jur și aleargă constant după câte un alt obiectiv sau gadget, ca să supracomenseze golul interior, copiii pot face același lucru. Și nimic din exterior nu le va umple, în cele din urmă, golul. Nevoia lor este de conectare, de conectare autentică, în primul rând cu ei înșiși. Iar tu, ca părinte, îl poți ghida pe copilul tău să se întoarcă spre sine și să fii martor al reconectării lui cu propriile nevoi și dorințe care adesea sunt exprimate în mod eronat. Ori așa cum poate copilul.

Cum îl ajuți pe copil să își îndeplinească nevoia de conectare?

- fiind un adult prezent, conștient, care își poate recunoaște propriile nevoi și dorințe, le poate numi și exprima adecvat, fără comportamente alarmante (țipat, plâns de milă, învinovățit etc.)

- învățându-l și pe el să numească nevoia în cuvinte cât mai clare și ajutându-l să își răspundă singur la întrebarea „în ce mod aș putea onora această nevoie?” (dacă este suficient de mare să găsească o soluție și să o exprime, este deja la grădiniță sau școală)

- cultivând cultura lui „a cere” ce are nevoie în loc de „a aștepta și apoi a reproșa” (sau a face scandal pentru atenție)

- învățându-l să respire, să facă mișcare, să își folosească cele 5 simțuri (văz, auz, gust, miros, tactil) pentru a descoperi universul, iar apoi să inventeze singur jocuri și metode prin care să se poată bucura de prezent

- arătându-i că atunci când faci un lucru și ești complet atent la acel lucru, te bucuri de el, înveți să îl faci sau inventezi moduri noi plictiseala nu apare așa de ușor

- cumpărându-i doar din când în când noi jocuri (un copil care are tot ce e posibil acasă, nu va mai fi mirat de nimic și își va pierde mult mai ușor interesul pentru a reinventa jocuri pornind de la ce are deja)

- punându-i la dispoziție câteva mijloace prin care să își consume energia în mod sănătos (leagăn, scrânciob, spalier, coș de baschet etc.)

- stabilind limite clare („voi petrece cu tine o oră și voi avea atenție doar pentru tine, apoi îmi voi lua un timp de o oră și pentru mine”, așa copilul învață că, pe măsură ce crește, este nevoie să respecte și nevoile celorlalți)

- explicându-i că plictiseala nu este rea deloc, este un moment oportun să ne întoarcem la noi și să ne întrebăm ce avem nevoie, ce ne dorim, ce soluții găsim, cu cine putem împărtăși aceste lucruri și uneori, pur si simplu, să stăm (mintea are și ea nevoie de odihnă)

- arătându-i că rutina nu este rea, dimpotrivă, rutina ne ajută să ne păstrăm un echilibru, iar adulții au și ei rutina lor (merg la serviciu sau lucrează de acasă, ori se ocupă de familie, gătesc, se spală, câștigă, plătesc etc, dar în timp ce fac toate acestea și pe lângă, se mai și bucură de viață, pentru că toate astea și multe altele înseamnă să fii viu)

- asigurându-te că te conectezi cu el și că petreci un timp de calitate cu el zilnic, pentru a-i acoperi nevoia de conectare și din partea ta, iar acest lucru cel mai bine se poate face prin joc și discuții, dar că vă luați și fiecare un timp doar al vostru în care să decideți ce faceți cu el (fericirea este propria responsabilitate, iar copiii au nevoie să învețe acest lucru pe măsură ce cresc, mai ales că atunci când sunt mici depind complet de părinți)

Iubind copilul, privind dincolo de ceea ce manifestă și fără a lua personal reacțiile sale, îl vei putea ghida să își înțeleagă nevoile, stările, să le exprime, să ceară ce dorește, să îi spui cât și cum poți să îi oferi, să vă înțelegeți reciproc și să vă respectați limitele.

Un copil înseamnă asumarea responsabilității de părinte pentru toată viața și deși nu este responsabilitatea unui părinte să îi dea mereu ceva de făcut copilului ca să nu se plictisească, este responsabilitatea lui să îi explice celui mic ce și cum poate să facă în astfel de situații, arătându-i că este prezent pentru el, dar nu ca să trăiască în locul lui.