Stima de sine - cum o creștem și cum ne influențează deciziile de viață

Ce este stima de sine, până la urmă?

Despre stima de sine s-a vorbit atât de mult în ultima vreme în cărțile de dezvoltare personală și în mass-media, mai ales pe plan internațional, încât aproape că a devenit un clieșu. 

Aș vrea întâi să definesc stima de sine, așa cum o percep eu, și să o separ de cele două extreme în care am observat că s-au încadrat atât copiii, cât și adulții cu care am lucrat și lucrez ca Trainer de Comunicare și Inteligență Emoțională, Mindfulness și Public Speaking.

Stima de sine este starea de armonie cu tine însuți, când simți că ești și ai destul aici și acum. 

Și ca să nu existe confuzii, acum vin extremele: 

• dacă sunt și am destul înseamnă că nu mai trebuie să mă dezvolt ori

• nu sunt și nu am destul, nu sunt perfect/ă oricât aș face

Prin urmare, ce înțeleg prin stima de sine și cum mă feresc de cele două extreme?

Stima de sine pleacă de la premisa că sunt și am destul aici și acum, deci plec de pe un teren bun, spre creștere. Învăț și mă dezvolt constant plecând de unde sunt, de pe plus. Mă bucur de cât reușesc să mă dezvolt azi și îmi setez obiectivele pe restul dezvoltării, pas cu pas. 

Dacă mi se pare că nu mai am nimic de învățat, că le știu deja pe toate, sunt șanse mari să trăiesc într-o iluzie. 

Iar dacă mi se pare că nimic nu e bun, oricât aș face, înseamnă că trăiesc în mrejele perfecționismului care în loc să mă ajute să mă dezvolt, mă încorsetează, mă încordează și îmi fură bucuria și creativitatea. Nu mă mai bucur pentru pasul făcut azi, căci mă uit la cei o mie care urmează și, vai mie, cât de puțin am făcut! Și de unde să îmi iau energia oare să îi fac și pe restul, dacă eu nu mă bucur de pasul de azi?

Un munte nu se urcă deodată

Am urcat odată un munte când îmi era foarte rău. Mă aflam într-o tabără de dezvoltare și am pornit la drum cu restul grupului, după cum fusese stabilit programul de la bun început. Doar că în ziua aceea eu mă simțeam atât de rău, încât nu puteam decât să mă uit în jos. 

Și am zis, bun, dacă mă uit la tot muntele, nu am nicio șansă să mă impulsionez să îl urc. Am să fac așa, am să mă uit în jos, la pașii mei, și am să respir. Trag aer, îl dau afară, mă uit la pași. Și tot așa. Fără critică, fără suferință, fac ce pot, pas cu pas, până unde reușesc să ajung. Și am reușit până în vârf și înapoi. Inutil să vă mai spun de bucuria care m-a cuprins când am ajuns în vârful de munte înconjurat de marea alpină. Parcă pluteam printre nori.

Nu m-ar fi ajutat nici perfecționismul, nici orgoliul să urc acel munte. M-a ajutat conectarea mea cu mine, cu viața și bucuria din mine, cu încrederea în pașii făcuți. Și, mai ales, blândețea cu mine însămi. 

De ce avem o stimă de sine scăzută?

Este întrebarea pe care o primesc cel mai adesea de la părinții copiilor cu care lucrez. Aceștia vin și îmi spun „copilul meu nu are foarte multă încredere în el și nu înțeleg de ce, cum pot să îl ajut?”. 

Am să vă spun din start că putem săpa în încercarea de a vedea rădăcinile stimei de sine scăzute, dar nu întotdeauna rădăcinile sunt clare. Și atunci lucrăm pe creșterea stimei de sine de acolo de unde e ea. 

Ca să trec, totuși în revistă, rădăcinile stimei de sine scăzute, printre acestea se numără:

• critica și încurajarea în exces (da, ambele pot fi dăunătoare, căci atunci copilul și chiar adultul simte o presiune mare, fie că nu face față cerințelor, fie că nu se poate ridica la standardul lor; falsul pozitivism este de asemenea dăunător, un copil și orice om, de fapt, are nevoie și voie să simtă orice emoție, și să pornească la drum din realitatea lui, nu din realitatea falsă a lui „eu sunt mereu bine, totul e ok”)

• protecția excesivă (când un copil sau chiar un adult este mereu protejat de diverse activități practice, fie că ar putea păți ceva, fie că se simte mai bine persoana de lângă el când îl protejează, ei bine acel copil sau chiar adultul nu mai apucă să își pună în practică ideile și să își exerseze abilitățile, iar când îi vine rândul să facă singur, se poate simți complet blocat și incapabil)

• comparații (fie că le fac cei din familie sau din sistemul educațional sau chiar copiii între ei, comparațiile sunt dăunătoare din simplul fapt că fiecare om este unic și are propriile talente și abilități; deși se poate considera că există o motivație în plus de a face un lucru prin comparație, în realitate aceasta spulberă aripile copiilor și încrederea lor în propriile resurse și în loc să îi conducă spre admirație și învățare, îi conduce spre invidie și ură de sine; comparația se face doar cu propria persoană, dacă eu am reușit să mă mai dezvolt un pic față de ieri)

• oglindirea unui membru al familiei (se poate întâmpla și ca un copil să reflecte realitatea unui membru din familie care are stima de sine scăzută sau este timid; dincolo de moștenirea genetică, cei mici ne ajută și să ne vedem pe noi înșine și să corectăm modelul pe care l-au preluat, acolo unde este cazul)

• roluri inversate (în familiile disfuncționale, adesea copiii preiau responsabilități mult prea mari pentru vârsta lor, devenind ei lianți ai familiei și protectorii adulților dependenți de substanțe sau bolnavi din multe alte puncte de vedere; în astfel de situații, deși copiii sunt extra capabili să facă multe, ei nu cresc simțindu-se valorizați de cei din jur și importanți ca persoană în sine și nu ajung să se valorizeze, decât după multă conștientizare și cel mai adesea terapie)

Acestea sunt doar câteva dintre rădăcinile cele mai frecvente ale unei stime de sine scăzută, însă orice nume ar purta rădăcina, concluzia este aceeași: o persoană cu stimă de sine scăzută nu este prietenă cu ea însăși.

Așa că, indiferent dacă identificăm sau nu rădăcina, lucrul pentru dezvoltarea stimei de sine la copil sau adult se va axa în primul rând pe reconectarea acelei persoane cu ea însăși. 

Cum devine o persoană prietenă cu ea însăși?

În întâlnirile individuale pe care le am cu persoanele care urmează Cursul de Comunicare și Inteligență Emoțională atingem multe fațete și activități de împrietenire cu noi înșine și de dezvoltare a stimei de sine. 

Printre acestea se numără: 

• identificarea pașilor necesari pentru împrietenirea cu propria persoană (alocarea unui timp pentru a fi singuri, conștientizarea gândurilor, emoțiilor și senzațiilor, eliberarea blocajelor etc.)

• înlocuirea vocii critice interioare și practicarea compasiunii și blândeții (așa cum încurajăm un prieten sau un membru al familiei, așa este nevoie să ne purtăm și cu noi înșine)

• identificarea și dezvoltarea abilităților și calităților proprii

• permiterea greșelilor și etapelor de dezvoltare

• practicarea exercițiului recunoștinței raportat la propria persoană / propria viață

• conștientizarea progresului și sărbătorirea lui

• (re)descoperirea micilor bucurii ale vieții

• (re)descoperirea armoniei și resurselor interioare abundente

Pentru toate acestea enumerate practicăm împreună diverse activități adaptate vârstei și ajungem să ne vedem diferit în oglindă, la propriu. 

Cum ne influențează stima de sine scăzută deciziile?

Dacă mă întrebați pe mine, aș spune că deciziile noastre depind în mare parte de părerea pe care o avem despre noi înșine și de încrederea noastră sau lipsa ei în potențialul nostru. 

Un copil cu stimă de sine ridicată ajuns adult va avea mult mai puține șanse să se compromită, să se pună excesiv în slujba celorlalți, să se „vândă” pe bani puțini, să își aleagă un partener de viață nepotrivit (chiar abuziv) și așa mai departe. 

Din păcate, am văzut din propria experiență și din experiența de viață a copiilor și adulților pe care i-am avut la cursuri că multe din decizii au fost influențate de stima de sine și că multe dintre „catastrofele” trăite, mai ales emoțional, ar fi putut fi evitate dacă exista o stimă de sine ridicată și abilitatea de a pune bariere sănătoase, acolo unde era cazul. 

Din păcate, trebuie să trec în revistă și faptul că se întâmplă uneori ca adulții și copiii să confunde stima de sine ridicată cu statutul social, cu notele și performanțele, cu toate competițiile posibile și imposibile, cu dorința de a fi plăcuți și acceptați de toată lumea. Și în loc să se axeze pe direcționarea stimei de sine acolo unde cu adevărat există talent și potențial, aceasta este direcționată către câștiguri de moment și falsa putere. Iar când apare o întâmplare neașteptată, un accident, o traumă și toate acelea își pierd valoarea, adevărata putere interioară întârzie să apară.

Așadar, dragi copii și adulți, vă invit să fiți prieteni cu voi înșivă, să vă prețuiți și să munciți pentru dezvoltarea voastră, pentru a fi voi împăcați și mulțumiți de cum arată viața voastră și pentru a crește valorile adevărate. Oricât e piatra de tare, tot picătura de apă cursă constant o sparge. Fiți blânzi și consecvenți, fiți încrezători în magia din voi! Cât suntem în viață, viața curge prin noi.