Scrisoare pentru copiii ciudați

Dragi copii, mulți dintre voi, cei care ajungeți la mine, îmi spuneți adesea că vă este teamă să fiți ciudați. 

Că a fi ciudat e un lucru rău. Că a fi ciudat înseamnă să ai păreri diferite, să faci lucruri diferite, să fii excentric, să fii complet diferit față de ceilalți. Și că dacă ești complet diferit asta înseamnă că vei fi respins. Vei fi singur și trist. Și nu poți să ai încredere să fii tu însuți, căci ești ciudat. Și nu poți să ai încredere nici în ceilalți, chiar dacă te prefaci că nu ești ciudat, căci te vor dezamăgi și vei ajunge tot singur și trist.

Bun, acum că am lămurit firul despicat puțin, scriu această scrisoare în speranța că voi ajunge la mai mulți dintre voi, cei ciudați, căci are și Internetul părțile sale bune.

Dragi copii ciudați, diferiți, excentrici, timizi, introverți, neîncrezători, respinși, singuri și triști, ca un copil care și-a făcut stagiul de suferință și a ajuns să îi placă să fie ciudat, am să vă spun că acceptarea întregii lumi nu vă va face să vă simțiți împliniți, dacă vă falsificați. Dacă vă ascundeți pe voi, cei adevărați. Dacă veți încerca să vă aplatizați, să fiți la normă, ca într-o linie de fabrică.

Dragilor, marii oameni ai acestei lumi au fost ciudații. Ciudații care au îndrăznit să se placă așa cum erau, cu toate ciudățeniile lor. Ciudații care au îndrăznit să creeze. Să aducă perspective noi peste „normalitatea” celorlalți. Ciudații care au inventat o altă lume în care și altora apoi le-a plăcut să fie.

Vă rog să vă imaginați o lume a normalului, cum v-ați dori să faceți toți parte din ea. O lume în care să ne cheme pe toți la fel, să arătăm la fel, să ne comportăm la fel și să avem aceleași abilități și talente toți. 

O lume robotică, deci. Plictisitoare și neîndestulătoare de suflet. 

Dragii mei, vă rog mult să învățați să vă iubiți pe voi așa cum sunteți, să vă îmbrățișați ciudățeniile exact ca pe părțile voastre cele mai bune, unice, cum nimeni nu le mai are. Să fiți de partea voastră și niciodată singuri. Să fiți și triști, să simțiți și durerea și să o eliberați, oamenii care vă iubesc vor rămâne și lângă tristețea voastră. 

Aveți încredere în faptul că sunteți plini de resurse și că vă veți reveni după orice dezamăgire, orice durere, singurătatea doare poate chiar mai tare decât o relație care a fost și nu mai este. Voi sunteți voi, voi sunteți cu voi.

Nu suntem aduși pe această lume ca să fim niște roboți perfecți care să iubească pe toată lumea și să fie iubiți de toată lumea, căci doar așa au voie să existe. Nu am venit pe această lume să împlinim visurile celorlalți.

Suntem toți aici, imperfecți, ciudați, diferiți, normali, ca să ne bucurăm de darul vieții. Ca să ne împlinim așa cum fiecare dintre noi simte să o facă, înțelegând că suntem conectați între noi și că binele presupune să ne fie bine împreună, dar în primul rând să vă fie bine vouă cu voi înșivă. Fiți demni. 

Fiți ciudați, cuceriți lumea!