Rutina copilului, de la joacă la responsabilizare

Când sunt mici, copiii descoperă lumea prin joc. Și înțeleg că singura lor responsabilitate este să se joace. Pe măsură ce cresc și învață lucruri pe care le pot face și singuri, dar mai ales atunci când apar temele, proiectele, așa zisele ore „plictisitoare”, copiii opun rezistență.

Și este firesc, pentru că dintr-odată, trebuie să renunțe la constanta joacă, să depună efort, să fie atenți, să fie verificați și valorizați în funcție de rezultate. Și atunci, apar și mecanismele de șantaj, fie prin rugăminți, accese de furie, plânsete și trântit de uși. Sau de inimi.

Copilul simte că îi este furată copilăria, mama și tata simt că sunt copleșiți și că poate nu sunt părinți buni, se satură și de cicălit, iar goana după autoritate se transformă în jocul de-a șoarecele și pisica, urmărește și gonește care pe care poate.

Ce poți face, ca părinte, pentru a evita acest scenariu plin de stres pentru toți membrii familiei și să îl obișnuiești pe cel mic încă din primii ani cu rutina, cu un program pe care ni-l asumăm să îl respectăm, pentru că asta ne aduce, de fapt, libertate pe termen lung?

Tocmai pentru că cel mic învață prin joc, te invit:

- să alcătuiți împreună orarul lui și al familiei pe zile, ajutându-vă de culori (verde poate fi pentru timpul de curățenie, galben pentru joacă, albastru pentru odihnă, portocaliu pentru timpul de învățare / lecții și tot așa)

- să introduceți în programul vostru un „timp pentru sine” în care fiecare membru al familiei are timpul său cu el, în care decide singur ce să facă în acel timp (așa vă veți odihni și voi părinții, pe rând, și va învăța și copilul să își gestioneze timpul, fără să i-l organizați voi mereu)

- să stabiliți din start ce este și ce nu este negociabil din program, pentru a evita discuțiile lungi (și să vă țineți cu fermitate de ce ați stabilit)

- să îi oferiți copilului șansa de a-și alege mascote sau figurine pentru părțile importante din orar, așa încât să le asocieze cu un lucru plăcut care îl va însoți în următorea lui sarcină (poate că pentru curățenie va alege un tractor în care să își pună laveta, pentru teme va alege un rucsac de pluș în formă de animăluț în care să îi încapă creioanele etc.)

- să îl implicați în treburile casnice cât mai mult, indiferent că este fată sau băiat (copiii adoră să facă lucruri de oameni mari și chiar dacă simțiți că pe moment vă îngreunează activitatea, pe termen lung la un moment dat va ști să facă și el, singur, și să vă ajute)

- să mutați o parte din activitățile voastre în aer liber, când se poate, în grădină,pe balcon, în parc, în pădure (pentru a-l ajuta să își mențină rutina, dar și să își îndeplinească nevoia de ceva nou, un alt mediu)

- să aveți un grafic al sarcinilor îndeplinite în acea zi și să desenați la finalul zilei flori, fluturi, inimioare etc. pentru fiecare dintre ele, pentru a crește stima de sine ca urmare a ce ați reușit să faceți în acea zi

- să nu uitați să aveți, totuși, și un moment de joacă liberă, de conectare, de discuții, pentru că ascultându-l pe cel mic în cele neimportante ale zilei, va ajunge să vă povestească și despre cele importante, mai târziu

Știu că cel mic va dori să le faceți pe toate împreună, să vă jucați împreună tot timpul, să îi arătați voi, ca părinți, să îi povestiți voi și așa mai departe. Oricât de măgulitor poate fi pentru unii părinți ca cei mici încă să le ceară să fie hrăniți (deși o pot face singuri) sau oricât de copleșitor poate fi pentru alți părinți că cel mic încă nu face singur unele lucruri, nu pierdeți din vedere obiectul vostru principal, ca părinți: să îl ajutați pe copil să devină independent, să facă ce poate să facă singur la vârsta lui.

Și apoi, nu vă feriți să îi spuneți copilului cum vă simțiți, dacă vă este rău, sau ați ajuns la capătul puterilor, dacă are deja câțiva ani, explicați-i că aveți nevoie de o pauză și vă va înțelege, dacă l-ați obișnuit să empatizeze. Să accepte și limitele și nevoile celuilalt. Dacă nu, aveți șansa să o faceți de acum înainte.

Părinții sunt și ei oameni.

Amintiți-vă că faceți tot ce puteți mai bine, nu este un concurs, este o experiență de creștere pentru toată familia. Faceți în așa fel încât această experiență să fie plăcută, să provoace entuziasm, curiozitate, nu doar oftatul lui „iar trebuie să fac asta!”.

Comunicați, reglați-vă emoțiile, cereți iertare, încercați din nou, dar faceți-o cu demnitate, iar cel mic vă va urma cu bucuria de a crește om printre oameni.