Nu mă mai înțeleg cu copilul meu

În ultima vreme au ajuns la mine tot mai multe mesaje de acest tip: „situația a scăpat de sub control, copilul meu e de nestăpânit”, „nu știu cum să îl/o gestionez”, „copilul meu nu mă mai ascultă deloc”, „vă rog să mă/ne ajutați să comunicăm cu el/ea”. Dragi părinți, vă cred, vă înțeleg, nu sunteți singuri și nici singurii!

Și sunt aici pentru voi, în primul rând să vă spun că în punctul în care vă aflați tot ceea ce trăiți este absolut normal pentru mediul vostru. Știu că nu este normal raportat la cum vă doriți să fie, la cum vă imaginați că va fi. Dar vă asigur că este perfect normal raportat la ceea ce este. Adică un dezechilibru.

Acest dezechilibu, chiar dacă se manifestă la copii, de cele mai multe ori nu este al lor, nu vine de la ei. Lucrez și cu copii și îi văd, îi ajut să își dezvolte abilitățile, însă echilibrul nu vine și nu poate veni de la ei, pentru că dezechilibrul pe care îl oglindesc de regulă este al adulților.

Ce înseamnă că dezechilibrul vine de la adulți?

Nu înseamnă că voi, ca adulți, sunteți vinovați, ca și cum ați face lucrurile intenționat și nu vă pasă. De cele mai multe ori, nici măcar adulții nu conștientizează care este dezechilibrul și de unde vine. Ei văd doar că cel mic/ cea mică țipă, aruncă lucruri, nu fac ceea ce le cer ei, sunt în lumea lor. Și se văd pe ei epuizați, frustrați, neputincioși, întristați, iar lista poate continua.

Când dezechilibrul vine de la adulți, înseamnă că undeva, în relația soț – soție sau iubit – iubită se întâmplă niște lucruri care se reflectă în fiecare dintre cei doi și, în cele din urmă, în copii. Relațiile în care noi intrăm sunt, la rândul lor, de multe ori niște reflexii ale relațiilor de cuplu care ne-au servit drept model, adică ale părinților noștri. Și ale părinților lor, dacă luăm în calcul faptul că de cele mai multe ori bunicii sunt implicați în mod direct în creșterea copiilor din familie. Și indirect, prin moștenirea lăsată la  nivel energetic.

Dacă mai adăugăm la toate acestea și faptul că adulții se trezesc a juca rol de copii, de fapt, în relațiile lor, ajungem la esența problemei. Copiii noștri simt și apasă anumite butoane care să ne proiecteze acolo unde ne doare mai tare, în rănile noastre nevindecate din propria copilărie, din relația cu proprii părinți sau bunici. Copiii servesc rol de oglindă părinților și îi invită la un proces de maturizare, de vindecare, de depășire a etapei de proprie copilărie, astfel încât să ajungă la suveranitatea necesară, la acea ghidare matură de care copiii să poată asculta.

Un copil nu ascultă de un alt copil. Dacă la nivel emoțional părintele este încă în rol de copil, conștient sau nu, ori dacă acest lucru se reflectă în relațiile sale, supărându-se ca un copil, în loc să privească din perspectiva unui adult și să nu se confunde cu cel mic, să nu intre în luptă de putere cu el, atunci nu va fi ascultat de copil, orice ar face sau orice ar spune. Copiii simt.

Cum ajungem din nou la echilibru?

Sigur că în fiecare familie există o particularitate, o rană anume, o dorință anume, o frică anume, există o sursă. Și chiar dacă situațiile sunt similare, pentru că toți suntem oameni, abordarea este particulară. Dacă la nivel de comunicare pot exista tehnici ce pot fi învățate și abilități ce pot fi dezvoltate, la nivel emoțional e nevoie de lucru pe blocaje, e nevoie de eliberare și dezvoltare, iar acestea implica o profunzime mai mare și o asumare a responsabilității din partea adulților. Să fim siguri că ne dorim schimbarea, cu tot ce presupune ea. Pentru că procesul de comunicare este în strânsă legătură cu emoțiile noastre, emoții care uneori ne încurcă, alteori ne ajută, depinde dacă le înțelegem rolul și știm ce să facem cu ele.

Ce vă pot spun la nivel general e că nimic nu e ceea ce pare. Un copil care țipă, trântește, nu ascultă nu este doar un copil furios, ci unul care suferă. Un părinte furios nu este doar unul furios, ați prins ideea. Toți ne dorim relații armonioase, toți ne dorim să comunicăm limpede, cinstit, fără să reprimăm, fără să reproșăm, însă nu toți știm sau putem să o facem la nivelul la care suntem acum.

Ce pot face eu, concret, ca trainer de Comunicare și Inteligență Emoțională:

- pot oferi un spațiu sigur pentru ca ideile și sentimentele încâlcite să capete claritate, odată exprimate

- pot să vă antrenez în a învăța tehnici de comunicare și de gestionare a emoțiilor în tot acest proces

- pot să vă ajut să vedeți dincolo de ceea ce se vede în plan micro, să curățați imaginea de ansamblu

- pot să vă ajut să vă identificați și conștientizați și punctele voastre forte, ce aveți de oferit, nu doar blocajele

- pot să vă facilitez procesul de a căpăta curaj și a schimba ceea ce se poate schimba, ori a accepta ceea ce nu se poate

Putem lucra împreună cursurile pe care le am deja pregătite (Comunicare și Inteligență Emoțională, Public Speaking, Mindfulness, Introspect) cu voi și/sau cei mici (de la 6 ani în sus), în funcție de caz, sau putem adapta întâlnirile de training strict la nevoile voastre. Tuturor celor care mi-ați oferit deja votul vostru de încredere, vă mulțumesc!