Cum îți poți ajuta copilul să se apere singur

Atunci când îi întreb pe copiii care ajung la cursurile mele individuale sau de grup cum reacționează atunci când îi necăjește un alt copil, aud adesea acest răspuns: „îl spun!”. Iar fața lor se luminează pentru că, gândesc ei, măcar cineva va face dreptate sau se va lua de acel copil. Cineva, adică un adult, un profesor, un învățător, un părinte.

Întrebarea care intervine este următoarea: „Dar de ce nu îi spui tu nimic?”. Și atunci postura fizică a copiilor se prăbușește, odată cu răspunsul „Păi, dar eu nu știu ce aș putea să îi spun sau să fac!”.

Problema nu este că ar fi lipsiți de putere, ci că ei cred acest lucru despre ei. Se simt slabi, neștiutori, neputincioși, blocați. Se simt mici, ca și cum nu s-ar putea opune forței care vine înspre ei. Și nu mă refer aici la o forță fizică, ci la o forță mentală, cea care comunică prin cuvinte sau limbaj nonverbal o ierarhie. Iar ei, indiferent de ce face sau nu celălalt, se poziționează la capătul liniei.

Un colectiv, ca orice echipă, va trece constant prin etapele explicate de Bruce Tukman: formare, furtună, normare, performare. Aceste etape se reiau ori de câte ori apare sau dispare un membru în componența echipei, ori de câte ori se schimbă grupurile sau bisericuțele formate. Este firesc în cadrul unei echipe și a unui colectiv să existe contradicții, fricțiuni, rodări. Și este necesar să îi învățăm pe copii cum să răspundă la acestea, cum să le prevină și gestioneze.

Și este primordial să îi învățăm diferența dintre acestea și fenomenul de bullying, nu orice remarcă spusă la nervi sau supărare este bullying, adică hărțuire, intimidare, agresiune. Atunci când aceste lucruri se repetă, cresc în agresivitate sau sunt extrem de agresive din start, aici copilul poate fi învățat să apeleze la ajutorul unui adult, dacă nu se poate sau simte că nu se poate apăra.

Ce este bullying?

Fenomenul în care un copil sau un grup de copii acționează intenționat și repetat pentru a răni, înfricoșa sau jena un alt copil sau grup de copii. Acest fenomen poate fi fizic, verbal, social sau de tip cyber-bullying, adică în mediul online.

Există situații reale de dezechilibru de putere și există situații în care copiii nici nu încearcă să își conștientizeze sau exercite puterea, nici măcar în interacțiunile răzlețe. Și atunci, ce cred ei și ce le transmit, așadar, celorlalți colegi, mai ales apelând la un adult de la situații lipsite de gravitate, este ideea că ei chiar sunt lipsiți de putere și de capacitate de apărare.

Acest lucru îi poziționează în statutul de victimă și îi invită, indirect, pe colegii care au avut comportamentul nepotrivit să continue, pentru că ei află că nu li se poate face nimic pe loc. Până când se anunță un adult sau se intervine, faptul este consumat. Dacă însă copilul este învățat să nu se poziționeze pe rol de victimă, să își conștientizeze și exercite puterea de apărare, chiar prin strategii de comunicare, atunci șansa să mai fie expus la înțepături și șicane descrește.

De altfel, dacă înțelege și care este nevoia din spatele comportamentului nedorit, adesea de atenție, chiar și negativă, șansele de a gestiona situația mai bine cresc.

Cum poate să se apere un copil în fața unui alt copil, în cazurile care nu sunt grave?

1.       Să verbalizeze că acest lucru nu îi este permis și este nevoie să se oprească acum. („Nu accept un astfel de comportament de la nimeni, te oprești acum!”).

2.       Să îi explice celuilalt copil că îi înțelege nevoia, dar să îl invite să o exprime prin alt comportament („Înțeleg că ai nevoie de atenție, însă acest mod de a o obține este nepotrivit. Dacă vrei să fiu atent/ă la tine, te rog să îmi ceri acest lucru”)

3.       Să îl invite pe celălalt copil la empatie, prin exprimarea sentimentelor sale în fața respectivului comportament („Mă simt nerespectat/ă când faci acest lucru, te invit să încetezi!”)

4.       Să răspundă printr-o replică neașteptată, care să rupă cercul vicios victimă – abuzator („Serios, cum ți-ai dat seama?” sau „Ce opinie interesantă, bravo ție, eu am alta!”).

5.       Să seteze limitele în conversație („Această discuție nu te privește, te rog să îți vezi de treaba ta!”).

Practic, ce dorește un copil care necăjește un alt copil, dincolo de obținerea atenției într-un mod negativ, este să se hrănească din reacțiile sale. Cu cât mai afectat, mai supărat va fi copilul necăjit, cu atât mai mare va fi satisfacția celui care a dorit acest lucru.

Lipsa de respect nu este justificată și nici permisă vreodată, indiferent că face sau nu face parte din fenomenul de bullying. Copiii noștri ar trebui să știe că merită în egală măsură respectul oricui, așa cum și trebuie să îl ofere.

Pentru ca un copil să creadă că necesită respect și că are puterea de apărare, este nevoie ca mai întâi să fie în pace cu el, să se cunoască, să se aprecieze, să aibă încredere în resursele lui. Și cu cât este învățat de mic despre toate acestea și despre puterea lui de apărare, cu atât încrederea lui va crește și granițele lui vor fi sănătoase. Va ști că opinia lui despre el primează, pentru că el se cunoaște cel mai bine și va ști că opiniile celorlalți sunt luate în calcul atunci când vin de la oameni cărora le pasă de el, nu altfel. Și va ști să îi oprească pe toți cei care se vor comporta cu el altfel decât respectuos.

Dacă însă nici nu va încerca să își ia apărarea și va apela mereu la ajutorul unui adult, chiar și în situațiile care nu implică gravitate sau mai ales atunci, le va transmite celorlalți că este lipsit de putere și realitatea îi va confirma acest lucru, prin situațiile de acest tip care se vor repeta. Nu pentru că este realmente lipsit de putere, ci pentru că el crede și transmite acest lucru.

Ce poți face ca părinte pentru a preveni sau gestiona astfel de situații?

- Să îi explici copilului tău că există o diferență între o persoană și comportamentele sale; în vreme ce toți oamenii sunt ok, nu toate comportamentele lor sunt acceptabile

- Să îl înveți care sunt comportamentele neacceptabile care l-ar putea răni sau înfricoșa sau rușina

- Să îi explici cum se poate apăra singur în astfel de situații

- Să îi precizezi când nu este și când este cazul să solicite ajutorul unui adult

- Să îl ajuți să conștientizeze care sunt punctele sale forte, calitățile pe care se poate baza

- Să îl întrebi cum se simte la școală periodic, să vezi cum decurg interacțiunile dintre el și colegi

Iar dacă obervi că aceste lucruri nu sunt suficiente sau nu îți sunt la îndemână, să soliciți ajutorul unui terapeut, consilier, trainer, coach, mentor, orice persoană care are o pregătire și poate să își pună în practică abilitățile în acest sens, pentru a-l ajuta pe copil să își recapete puterea. Eu sunt aici, dacă te pot ajuta.

Sunt trainer de Comunicare și Inteligență Emoțională, am 15 ani de experiență în Comunicare și Training, dar am și experiența propriei mele vieți. Am fost un copil lipsit de putere, însă întâmplările vieții m-au ajutat să o recapăt. Să muncesc pentru a rescrie imaginea mea despre mine și ceea ce transmit lumii. Dacă pentru partea de Comunicare am absolvit o facultate și un masterat, pentru partea de dezvoltare personală am absolvit școala propriei vieți și nenumărate sesiuni de terapie și acesta este și motivul pentru care pot să văd atât de ușor în sufletul copilului care ajunge în fața mea, pentru că am fost și eu așa cândva. Și am învățat să nu mai fiu.