Imaginea de sine - un duș rece sau cald?

Auzim des despre concepte precum stimă de sine, iubire de sine, încredere în sine și cum ele sunt bune toate și necesare de avut. Dar adevărul este că toate acestea depind de un singur lucru: imaginea pe care fiecare om și-o face despre el însuși. Imaginea aceasta îi dictează apoi realitatea, cel puțin așa cum o percepe el.

Pentru că imaginea aceasta este adesea distorsionată, de exemplu, atunci când un om are puțină încredere în el însuși acest lucru nu se întâmplă pentru că nu ar avea calități sau abilități, ci pentru că adesea le are, dar nu le conștientizează. Ori pentru că nu îi iese ceva anume, chiar dacă îi ies alte 10 lucruri pe lângă, pentru el va fi degeaba.

Și se întâmplă ca imaginea pe care și-o face un om despre el însuși să fie tulburată de așteptările lui sau ale celorlalți, de lipsa unei viziuni de ansamblu, de lipsa unor obiective pentru care să și acționeze, nu doar să gândească dacă ar avea sau nu capacitatea să o facă.

Această imagine de sine este tulburată de comparații care sunt făcute în scop de devalorizare, adică ceilalți sunt considerați mai valoroși pentru că fac sau au anumite lucruri și, astfel, se pierd din vedere propriile calități sau atuuri. Imaginea de sine poate fi distorsionată și de contextul social, dacă la o anumită vârstă se așteaptă ca un om să aibă o familie sau un venit stabil, ori o casă a lui, iar el încă nu are aceste lucruri, din nou s-ar putea să se desconsidere.

Imaginea de sine se poate rescrie

Dar într-un viziune de ansamblu, într-un moment de luciditate și de analiză personală ghidată de un mentor, fie el un trainer, coach sau terapeut, poate chiar și un prieten, omul poate observa că percepția pe care o are asupra lui este una distorsionată. Că ceea ce observă el la propria persoană nu coincide cu ceea ce observă cei din jur.

Lucrurile de care el poate că se rușinează pot fi lucrurile de care cei din jurul său să fie mândri sau pentru care să îl considere curajos.

Și am să intru aici în povestea mea de viață, pentru că este un exemplu bun pentru cele menționate până acum. La aproape 30 de ani ai mei, eu abia îmi pornisem cariera de soloprenor, abia fondasem Balansoar, abia îmi cunoscusem actualul soț, încă stăteam în apartamentul unei prietene și încercam să îmi clarific direcția de viață.

Faptul că cei din jurul meu la vârsta aceasta erau poate deja căsătoriți și chiar părinți, aveau venituri stabile sau proprietăți, știau de unde vin și unde se îndreaptă mă facea să îmi fie rușine, pentru că eu nu bifasem nimic din toate acestea.

Mă comparam cu ei și îmi imaginam că și celor din jur trebuie să le fie rușine atunci când se uită la mine sau mă însoțesc, pentru că eu am rămas în urmă.

Curajul presupune tocmai prezența fricii

Dar adevărul este că cei din jurul meu mă considerau curajoasă și o fac în continuare. Pentru că nu am mers pe calea bătătorită, pentru că am luat decizii majore de-a lungul timpului, cum ar fi să îmi schimb cariera de 3 ori, să stau un an și jumătate într-o mănăstire să mă cunosc mai bine, să particip la tot felul de activități de dezvoltare personală și terapii, să o iau de la capăt în relații, atunci când am simțit că nu mă mai regăsesc. Și să o iau de la capăt cu întreaga mea viața ori de câte ori a fost necesar.

Pentru mine a fost necesar să trec prin multe schimbări. Pentru cei din jur a fost curajos. Eu m-am simțit rușinată pentru că nu am bifat toate căsuțele social acceptabile, dar ei și-ar fi dorit să aibă curajul și determinarea mea să schimbe. Să nu rămână în confort, să nu se mulțumească cu puțin.

Prin urmare, felul în care fiecare se percepe pe sine ține de felul în care se poate vedea atunci. Nici acum nu mi se pare că am făcut mare lucru față de ceilalți. Dar încep prin a nu-mi mai fi rușine că am ales să fac diferit. Prin a-mi accepta propria cale, contextul care a fost în mod clar complet diferit față de cel al persoanelor cu care mă comparam, prin a fi măcar puțin mândră (în sensul cel mai bun) că am muncit mult ca să ajung să fiu așa cum sunt astăzi.

Deciziile luate de-a lungul timpului nu au fost deloc ușoare sau confortabile. Au fost momente când am simțit că mă pierd, că nu mai știu cine sunt, ce îmi doresc. Dar uitându-mă în urmă, îmi dau seama că au fost doar momente de evoluție, de creștere. Faptul că se dezintegrează imaginea pe care o avem despre noi uneori nu este neapărat un lucru rău. Poate că avem nevoie să scăpăm de măști și de roluri social impuse, pentru a vedea cine suntem dincolo de toate acestea. Care e menirea noastră, unde și cum putem străluci, ce putem lăsa în urmă.

Și, cu toate că pentru unii curajul pare ca o lipsă a fricii, vă spun că nu este deloc așa. Curajul atestă tocmai prezența fricii, dar faptul că ea nu te împiedică să acționezi. Adică poți face ce ai de făcut cu tot cu frică. Iar eu sunt una dintre cele mai anxioase persoane când vine vorba despre sine. Îmi fac multe gânduri, scenarii, cântăresc, întorc, despic. Nimic din toate acesta nu transpare, pentru cei din jur par foarte determinată.

Ei bine, determinarea a fost mereu o calitate pe care am ales să o pun în slujba acțiunilor mele și în lucrul meu cu ceilalți. Cât despre propria mea persoană, aici încă mai lucrez la a nu mă lăsa influențată de gânduri negative, de autosabotare sau de stereotipuri.

Te invit la un exercițiu

Și cred că este un rost în toate, pentru că nu aș putea să ghidez pe cineva cu integritate către propria sa dezvoltare personală, dacă nu aș m-aș fi ghidat pe mine întâi. Dacă nu aș face continuu.

Te las, în concluzie, cu această întrebare: ce îți spui tu despre tine și cei din jur te contrazic? Notează-ți pe o foaie de hârtie toate calitățile și abilitățile pe care le poți găsi tu acum la tine. Roagă-i și pe cei din jurul tău să îți spună sau să îți scrie ce apreciază ei la tine. Vezi dacă ce ai identificat tu este sau nu la fel cu ce au identificat ei. S-ar putea să fii surprins de cât de multe lucruri bune văd ceilalți în tine și poate tu nu o faci. Și apoi spune-mi și mie dacă acest exercițiu ți-a fost de folos, m-aș bucura să știu că imaginea ta despre tine se vede acum printr-o nouă lentilă!

Sunt Nicoleta Grigoriu, trainer de Comunicare și Inteligență Emoțională, fondator Balansoar și lucrez cu adulți și copii pentru a-i ajuta să aibă relații mai bune cu ei înșiși și cu cei din jur.