De ce și cum să îi înveți pe copii să fie autentici, înainte de a face ceva

Trec printr-un proces de reconstrucție. Am răbdare, pentru că așa cum spunea Brené Brown, nu este o criză, ci o etapă de creștere spirituală. De când a început pandemia, mai nou urmată de un război în țara vecină, am tras mult de mine. Am tras să continui să fac, să îmi onorez programul, să fiu creativă, să mai organizez ceva și încă ceva. Să fac în așa fel încât să nu mă scufund în marea de anxietate care simțeam că mă înconjoară.

Dar povestea e că pe măsură ce te zbați mai mult, ai mai multe șanse să te îneci. Așa că în tot acest timp în care focusul meu a fost pe rămânerea la suprafață, în mine, ca și în mulți dintre voi, au reînceput să se reașeze valorile. Încotro trag, ce vreau să obțin, dar mai ales, cine sunt, de fapt, atunci când nu mai fac atât de multe?

Mintea mea a devenit confuză, corpul meu a început să cedeze. Mi s-a blocat spatele, am rămas fără voce. Aș putea da vina pe ce am ridicat sau pe faptul că am răcit, dar știu că acestea sunt doar picăturile care au umplut paharul. Am fost forțată să mă opresc, să stau la pat, să dărâm barca și vâslele cu care mă țineam de zor la suprafață și chiar să mă scufund. Unde? În propriul adevăr, în deplina mea libertate ca, înainte de a face tot ce se poate face, să fiu cine sunt. Nu din zbatere mă mențin, ci din energia mea plutesc printre toate.

Merg la terapie, lucrez cu un coach, urmez cursuri de educație financiară, dar mai ales mă urmez pe mine. Las deoparte a face așa cum știam că arată, pentru a construi un a face din cine sunt, mai profund, mai adevărat. Las lucrurile să meargă de la sine, pentru că dacă le mai forțez, crapă și armonia mea odată cu ele.

De ce să înveți copilul să fie înainte să facă?

Suntem notați de mici pentru maximum de performanță obținut. Pentru obiectivele atinse. Suntem admirați pentru noile noastre gadgeturi sau jucării, valorizați după haine, după bunuri. Învățăm că a fi este „a fi cineva”. Îi învățăm pe copii, chiar fără să vrem, la rândul nostru, că trebuie să fie cineva. Să nu ne facă de rușine, să fie cuminți, ascultători, docili.

Dar nu îi prea învățăm să fie ei înșiși, să își asculte și urmeze adevărul. Creativitatea nu vine din „a fi cineva” și mai ales nu vine din „a fi la fel” ca ceilalți. Vrem ca ai noștri copii să mănânce tot din farfurie ca fratele sau sora lor, să ia 10 la matematică precum vecinul lor, să tragă din greu să învețe ca să ajungă mai departe la o școală bună, să fie cineva. Și pe măsură ce îi împingem să tragă și tragem și noi de noi și de ei, ne epuizăm. Pentru că poate nici noi nu știm și nici pe ei nu îi învățăm că tot ce facem, facem pentru că ne reprezintă pe noi, cine suntem noi cu adevărat.

Eu îmi setez obiective și lucrez la atingerea lor pentru că asta mă ajută să fiu cine sunt. Pentru că asta mă ajută să îmi păstrez libertatea. Acea libertate nu doar de a fi cine sunt, dar și de a face ce pot, cum pot, pentru că asta mă împlinește. Mă bucură. Mă face să mă dau jos dimineața din pat.

Nu pentru notele din catalog, nu pentru comparațiile care să nu dea cu minus, nu pentru opinia celorlalți. Ci pentru mine, pentru adevărul meu.

Putem încerca să trăim o viață care nu ne aparține, dar dacă murim puțin câte puțin în ea încă de când trăim, nu am devenit cineva. De fapt, nici nu mai știm cine suntem.

Ce poți face pentru a-l încuraja pe copilul tău să fie cine este el?

- Să îi explici cât de important este faptul că suntem unici, cât ne miră și ne atrage tocmai acest lucru

- Să îi spui că singurul om cu care îi poate fi de ajutor să se compare este cu el însuși, dacă a mai învățat cineva din experiențele zilei de ieri

- Să îi spui că cel mai important lucru pe această lume este să nu ne trădăm pe noi înșine, să nu ne amăgim, să nu ne mințim, să nu trăim o viață care nu ne aparține

- Să îi dai ocazia să descopere la ce este el unic, ce face el cel mai bine, ce face diferit și să îl susții în dezvoltarea lui pe acea arie, mai ales

- Să îi arăți fotografii și biografii ale oamenilor de succes, oameni care nu arată toți la fel și care nu s-au împiedicat de eșec

- Să îi explici că este absolut firesc să nu strălucim la toate materiile sau să nu ne iasă ceva; unde se poate îmbunătățim, unde nu, acceptăm

- Să îl înveți să își asculte corpul, inima, valorile, să facă pauze când simte că s-a rătăcit, că mintea e confuză

- Să îi spui că este în regulă să apeleze la tine sau la orice altă formă de ajutor și specialiști, atunci când este nevoie să depășească un blocaj (sau o oportunitate de creștere)

- Să îi subliniezi cât de valoros este, ca orice alt om, indiferent de ce face, cât de valoros este pentru cine este, pentru sufletul său, pentru valorile lui, pentru contribuția pe care o poate aduce lumii, unică

- Să îi spui că merită iubire și că o va primi mereu, pentru că el este și va rămâne copilul tău, indiferent de ce face

- Și să îi spui că răul pe care îl facem altora este răul pe care ni-l facem întâi nouă, de aceea alegem să onorăm binele, pentru binele nostru, al tuturor, și al lumii în care trăim

Fii curios să descoperi cine este copilul tău, care este misiunea lui pe această lume, care sunt darurile pe care le poartă în traistă și vezi ce poți face pentru a-l ajuta să le onoreze. Să fie un om împlinit și apoi să facă ce este în aliniament cu el.

Stai cu el când se joacă, ascultă-l când îți povestește, fii deschis la noi experiențe, testați, greșiți, îmbunătățiți, reluați, dar toate acestea cu mirarea vieții pe care o trăim. Deja o trăim, nu o vom trăi când am atins un obiectiv. Drumul este obiectivul, iar cum ne simțim când îl parcurgem este însăși viața noastră.

Eu am fost unul dintre copiii crescuți cu ideea să fac tot ce pot pentru a fi cineva. Și acum sunt un adult care îi învață pe copii să fie ei înșiși. Care se învață pe sine să fie, înainte de a face. Și sper să poți face și tu asta pentru copilul tău.