Cum ajuți copilul să creadă că este bun și că poate face bine
Știu că atunci când copilul tău îți spune „eu nu pot”, „nu sunt bun”, „mie nu îmi va ieși”, te poți simți neputincios, pentru că nu știi mereu cum să îl ajuți. Oricâtă încredere ai încerca să îi transmiți, parcă nici nu îți aude încurajările și își menține nesiguranța.
Pentru a reuși să îi fi alături copilului tău în astfel de momente, ai nevoie să auzi și ceea ce este în spatele cuvintelor lui. De pildă, „dacă încerc și nu îmi iese, te voi dezamăgi” sau „dacă nu voi fi bun, nu mă vei mai iubi”.
Copiii sunt foarte sensibili și încă de mici învață ce îi mulțumește pe părinți și ce nu. Ba mai mult, învață că dacă părinții au deja probleme, înseamnă că o fi din cauza lor și trebuie să se reducă pe cât de mult posibil, astfel încât să nu mai cauzeze și ei o problemă. Copiii învață că ei sunt apreciați când le iese de „10” sau de „foarte bine” și că în rest nu sunt buni.
Acest lucru poate să îi blocheze atât de mult, încât nici să nu mai încerce să învețe sau să facă ceva nou, pentru că pur și simplu nu le va ieși de „10” din prima. Și știi tu, cercul vicios se reia, cum am scris mai sus. Din dorința de a fi perfecți, pentru a fi iubiți, copiii ajung să nu mai facă lucruri care ar putea dezamăgi și...uneori, chiar ajung să fie respinși pentru acest lucru.
Cum poți să îți iei copilul de mână și să ieșiți din acest cerc?
Învață-l diferența dintre a face și a fi, dintre comportament și persoană (eu sunt eu și sunt ok, dar în unele momente pot face bine, în alte pot face mai puțin bine)
Oferă-i feedbackul constructiv (criticile) la nivel de comportament, pentru ce face sau nu face, nu pentru cine și cum este (în loc de „ești neatent”, spune-i „nu ai acordat atenție”)
Învață să îi oferi iubire necondiționată, pentru că este copilul tău și o merită (nu o merită doar când face ceva perfect, o merită constant) și asigură-te că înțelege și el acest lucru („te voi iubi mereu, orice ai face”)
Explică-i procesul unei reușite, încercările eșuate fac parte din succes (te poți folosi de poveștile marilor inventatori care au trecut prin multe încercări înainte de a reuși)
Învață-l că orice face este o experiență din care învață și se dezvoltă (miza este experiența, nu câștigul, pentru că atunci când este prezent și dă ce are mai bun pentru experiență, câștigul vine de la sine)
Joacă-te mult cu el, fă din experiențele lui mai puțin reușite un joc (în loc de „iar nu ți-ai strâns șosetele, mă aduci la disperare” spune-i „hai să facem un joc, cine strânge cele mai multe șosete”)
În loc să îi spui tu mereu ce să facă, pune-i întrebări și ajută-l să își găsească singur răspunsurile și soluțiile, în felul acesta se va simți sigur pe el și când nu ești tu acolo mereu să îi spui ce are de făcut
Ai răbdare, un copil care descoperă lumea pas cu pas nu gândește ca un adult și dacă învață de frică sau pentru a te face pe tine fericit, el sigur nu va fi un copil vesel și sigur pe sine
Iar dacă ai și tu momente când te simți copleșit, crezi că nu îți iese sau că îți vei dezamăgi copilul, reia procesul de mai sus și pentru tine. Meseria de părinte, dacă o pot numi așa, nu vine cu instrucțiuni, fiecare copil este unic și fiecare părinte învață să fie părinte pe măsură ce crește copilul. Ai răbdare și cu tine și recunoaște atunci când greșești. Va fi o lecție mai bună și pentru copilul tău, decât să pretinzi că ești invincibil și să îi dai senzația că așa trebuie să fie și el. Sau că doar el greșește. Perfect nu există.